Jurnal.md
Transparența decizională, afectată în cazul a 80% din proiectele dezbătute ieri în Parlament; Promo-LEX constată nereguli
Opt din cele zece proiecte de lege adoptate în ședința plenară a Parlamentului din 26 iunie au fost examinate cu încălcări ale principiilor transparenței decizionale, susține Asociația Promo-LEX. Potrivit monitorizării organizației, principalele probleme au vizat nerespectarea termenelor de consultare publică și publicarea unor documente esențiale chiar în timpul ședinței.