Peter Magyar propune modificarea Constituției Ungariei; Mandatele parlamentarilor, limitate la 12 ani

Peter Magyar propune modificarea Constituției Ungariei; Mandatele parlamentarilor, limitate la 12 ani
Peter Magyar a anunțat că a depus în Parlamentul Ungariei un proiect de modificare a Constituției, care prevede schimbări în funcționarea instituțiilor statului și în sistemul politic. Propunerea vizează 12 modificări ale Legii Fundamentale, potrivit unui mesaj publicat de politician pe rețelele de socializare. Una dintre principalele modificări prevede introducerea unei limite de 12 ani, echivalentul a trei mandate, pentru deputații din Parlamentul Ungariei. Proiectul mai prevede încetarea mandatului actualului președinte al Republicii. Potrivit propunerii, atribuțiile Curții Constituționale ar urma să fie consolidate, iar judecătorii instituției ar urma să aibă o limită de vârstă de 70 de ani, transmite Mediafax.  Documentul prevede și întărirea independenței sistemului judiciar. Astfel, președinții Curții Supreme și ai Oficiului Național al Magistraturii ar putea fi revocați la inițiativa judecătorilor. Proiectul prevede înființarea unui Oficiu Național pentru Recuperarea și Protejarea Patrimoniului. Totodată, sunt propuse măsuri pentru consolidarea protecției banilor publici. Inițiativa mai prevede eliminarea dreptului de veto al Consiliului Bugetar.
Citește articolul complet Înapoi