ProTV Chișinău
Problema fermierilor nu este tariful feroviar, ci riscul concurenței cerealelor ucrainene cu producția locală. Ce spun experții despre tranzitul pe CFM
Reducerea cu 50 la sută a tarifului pentru transportul mărfurilor ucrainene pe calea ferată nu este principala problemă a fermierilor moldoveni, spun experții. Îngrijorarea lor este legată de destinația mărfurilor ucrainene și riscul ca acestea să concureze cu producția locală pe aceleași piețe. Economiștii spun că autoritățile trebuie să găsească un echilibru între sprijinirea Căii Ferate și protejarea agricultorilor, mai ales într-un an în care se așteaptă o recoltă bună. Experții cer ca statul să garanteze că agricultorii moldoveni vor avea acces la transport și piețe în perioada de recoltare.