Ecaterina Vîlcu a cucerit bronzul la Europenele de haltere

Ecaterina Vîlcu a cucerit bronzul la Europenele de haltere
Halterofila Ecaterina Vîlcu a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de tineret U-15 și U-17, desfășurat în Kosovo. Sportiva din Republica Moldova a încheiat concursul categoriei de greutate de până la 45 de kilograme, la U-17, cu un total de 129 de kilograme, transmite IPN. Ecaterina Vîlcu a ridicat 59 de kilograme la proba smuls, rezultat care i-a adus locul trei. La aruncat, halterofila moldoveană a ridicat 70 de kilograme și s-a clasat pe poziția a patra. Cu un total de 129 de kilograme la cele două probe, sportiva în vârstă de 16 ani a ocupat locul trei în clasamentul general, obținând astfel bronzul european. Ecaterina Vîlcu este prima reprezentantă a Republicii Moldova care a intrat în concurs la actuala ediție a Campionatului European U-15 și U-17. Republica Moldova participă la competiția U-17 și cu Nicolae Chihai, Alexandru Ceban, Marius Manoli, Gabriela Danilov și Nicoleta Cojocaru. La categoria U-15, naționala Moldovei va fi reprezentată de Ilia Costic, Tudor Cristea, Alexandru Stratulat, Iulian Danalachi, Maxim Ciricu și Dmitrii Boscov.
Citește articolul complet Înapoi