Jurnal.md
Val de reacții în PAS după imaginea cu AI în care apare Marcela Adam: „Pentru asemenea abuzuri este legea”
Mai mulți deputați ai PAS și-au exprimat sprijinul pentru colega lor, Marcela Adam, după controversa provocată de o imagine generată cu inteligența artificială și distribuită pe rețelele sociale de deputata Ana Țurcan-Oboroc din fracțiunea „Democrația Acasă”. Parlamentarii au condamnat atacurile la adresa acesteia, iar vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a declarat că astfel de acțiuni sunt prevăzute de Legea nr. 252 privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.