Incendiul la depozitul din Chișinău, lichidat complet după 24 de ore; Precizările IGSU

Incendiul la depozitul din Chișinău, lichidat complet după 24 de ore; Precizările IGSU
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat lichidarea completă a incendiului izbucnit ieri la depozitul de pe strada Uzinelor din Chișinău. Incendiul a fost lichidat în această dimineață, la ora 07:32. IGSU informează că pe parcursul nopții, un echipaj de pompieri a efectuat lucrări de demontare și spălare a construcțiilor afectate, lucrări de monitorizare, securizare și lichidare a focarelor mici. Incendiul a izbucnit în dimineața zilei de 30 iulie, la ora 06:31. A fost anunțat nivel sporit de intervenție, luându-se în calcul suprafața incendiului și extinderea rapidă a acestuia. Au fost mobilizați 82 de angajați ai IGSU cu 13 autospeciale de intervenție și opt automobile auxiliare. Pentru a nu permite răspândirea incendiului către construcțiile adiacente, au fost create cinci sectoare de luptă. Incendiul a afectate trei încăperi cu o suprafață de aproximativ 2 750 m². În interior se aflau materiale de construcții, echipament și utilaj de producție, și alte bunuri materiale.
Citește articolul complet Înapoi