Premierul Vasile Tofan a ajuns în prima sa vizită oficială la București. Din delegație fac parte miniștrii Vladimir Bolea și Dorin Junghietu. „România este principalul partener strategic al Republicii Moldova și cel mai devotat susținător al parcursului nostru european. Ne dorim să aprofundăm această relație. Azi discutăm proiecte concrete în economie, infrastructură, energie, securitate, educație și cultură”, a specificat Vasile Tofan într-o postare pe rețele. Premierul va avea o întrevedere cu omologul său, Ilie Bolojan. Oficialii vor discuta proiectele strategice de interes comun, care au impact direct asupra cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, cooperarea economică și evoluțiile de securitate din regiune. În cadrul vizitei, premierul se va întâlni și cu președintele României, Nicușor Dan. De asemenea, va avea întrevederi cu conducerea Parlamentului României și o sesiune de discuții cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni, axată pe stimularea investițiilor și susținerea mediului de afaceri.
...
Jurnal.md
Vasile Tofan, în prima sa vizită oficială la București: „Azi discutăm proiecte concrete în economie, energie și securitate”