Centura Slobozia Mare, gata pentru circulație; Camioanele vor fi redirecționate în afara localității

Centura Slobozia Mare, gata pentru circulație; Camioanele vor fi redirecționate în afara localității
Circulația pe centura de ocolire a localității Slobozia Mare din raionul Cahul a fost deschisă după finalizarea lucrărilor pe un segment de 16 kilometri. Noul drum va permite redirecționarea vehiculelor de mare tonaj în afara localității. Camioane de tranzit nu vor mai circula prin sat, transmite IPN. Directorul interimar al Administrației Naționale a Drumurilor, Ștefan Popa, a precizat că lucrările au inclus construcția podețelor și a terasamentelor, precum și aplicarea unui marcaj rutier de ultimă generație. Pe traseu a fost instalat parapet de protecție pe o lungime de câteva mii de metri. Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că principalii beneficiari ai noii infrastructuri sunt locuitorii din Slobozia Mare. El a precizat că eliminarea traficului intens de camioane va îmbunătăți condițiile de trai ale oamenilor, iar noul traseu va facilita accesul transportatorilor către Portul Internațional Liber Giurgiulești. Primarul satului Slobozia Mare, Valentina Carastan, a spus că deschiderea centurii răspunde unei necesități stringente a comunității, afectată anterior de traficul intens și de riscurile sporite pentru siguranța rutieră. Potrivit ei, proiectul va avea efecte pozitive asupra dezvoltării economice, turismului și confortului locuitorilor.
Citește articolul complet Înapoi