Serghei Lavrov l-a avertizat pe Marco Rubio împotriva continuării „inadmisibile” a livrărilor de arme americane către Ucraina

Serghei Lavrov l-a avertizat pe Marco Rubio împotriva continuării „inadmisibile” a livrărilor de arme americane către Ucraina
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov l-a avertizat joi pe omologul său american Marco Rubio împotriva continuării „inadmisibile” a livrărilor de arme către Ucraina. Întâlnirea a avut loc în marja reuniunii ministeriale a Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est la Manila, în Filipine, se afirmă într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, citat de AFP, potrivit Agerpres. Această primă întâlnire între cei doi şefi de diplomaţie după septembrie 2025 intervine în timp ce eforturile americane de mediere între Kiev şi Moscova sunt în impas de la începutul războiului în Orientul Mijlociu la sfârşitul lunii februarie. „În cadrul discuţiei privind problema ucraineană, Lavrov l-a informat pe omologul său cu privire la situaţia reală de-a lungul liniei de contact şi a subliniat că este inadmisibil să se continue înarmarea regimului de la Kiev”, a precizat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, în care a menţionat, de asemenea, că cei doi înalţi oficiali au avut un schimb de opinii aprofundat cu privire la o gamă largă de chestiuni bilaterale şi internaţionale, informează EFE. Ministrul rus de externe a denunţat totodată o „politică destabilizatoare din partea ţărilor europene care continuă să dorească să-i provoace Rusiei o 'înfrângere strategică”, afirmă MAE de la Moscova.
Citește articolul complet Înapoi