Un tânăr, trimis în judecată pentru o escrocherie telefonică de 2,4 milioane de lei; Riscă până la 15 ani de închisoare

Un tânăr, trimis în judecată pentru o escrocherie telefonică de 2,4 milioane de lei; Riscă până la 15 ani de închisoare
Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților pentru comiterea unei escrocherii de 2 milioane și 400 de mii de lei. Acesta pledează nevinovat. Potrivit procuraturii municipiului Chișinău, în perioada 6 - 8 mai, curent, învinuitul, împreună cu alți membri neidentificați ai unui grup criminal organizat, ar fi indus în eroare o femeie, prezentându-se drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei și ai Poliției. Sub pretextul prevenirii unor presupuse tranzacții frauduloase și al protejării banilor victimei, aceștia ar fi determinat-o să contracteze două credite în valoare totală de 700 000 de lei și să transmită banii, lăsându-i în pungi în mai multe locații din municipiul Chișinău indicate de membrii grupului. Ulterior, victima ar fi fost convinsă să retragă din contul său bancar suma de 700 000 de lei, pe care a lăsat-o, de asemenea, într-o locație indicată de membrii grupului. Totodată, aceasta ar fi fost determinată să extragă suma de 1 000 000 de lei din contul mamei sale și să o lase într-o pungă, într-o zonă forestieră din satul Goian, comuna Ciorescu. La 8 mai 2026, învinuitul  s-ar fi deplasat la locația indicată, de unde ar fi preluat suma de 1 000 000 de lei.
Citește articolul complet Înapoi