Jurnal.md
Fostul ministru al Energiei: TVA de 20% nu înseamnă neapărat o povară pentru persoanele dezavantajate // VIDEO
Majorarea cotei standard a TVA la 20% nu înseamnă o povară mai mare pentru persoanele cu venituri mici, dacă statul aplică mecanisme eficiente de compensare și utilizează resursele suplimentare pentru sprijinirea categoriilor dezavantajate și investiții în eficiență energetică. Opinia a fost exprimată de fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV. Acesta a afirmat că impactul unei astfel de măsuri trebuie analizat atât prin efectele sociale imediate, cât și prin beneficiile economice pe termen lung. Parlicov consideră că orice reformă fiscală de amploare trebuie explicată clar, pentru a beneficia de încrederea și susținerea cetățenilor.