Peru, lovit de două cutremure: cel puțin șase oameni au murit, iar 21 sunt răniți

Peru, lovit de două cutremure: cel puțin șase oameni au murit, iar 21 sunt răniți
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața și alte 21 au fost rănite, după ce două cutremure au lovit Peru, anunță Reuters, preluată de News.ro.  Cutremurele, cu magnitudini de 5,1 şi 3,7, au avut loc în provincia Chupaca din regiunea Junín, la aproximativ 300 de kilometri est de Lima, potrivit unei postări a Centrului Naţional de Seismologie din Peru pe X.  Primul cutremur s-a produs la o adâncime de 24 de kilometri, iar al doilea la 18 kilometri, a precizat centrul.  Centrul Seismologic Euro-Mediteranean a anunțat anterior că primul cutremur a avut o magnitudine de 5,6.  Luis Vásquez, şeful Institutului Naţional de Apărare Civilă din Peru, a declarat postului de radio local Exitosa că rapoartele preliminare indicau distrugerea a aproximativ 48 de locuinţe şi avarierea altor 18, afectând circa 300 de persoane cărora li se pun la dispoziţie corturi. 
Citește articolul complet Înapoi