ProTV Chișinău
Cod Galben de incendii în mai multe raioane ale Republicii Moldova. Cât timp va fi valabilă avertizarea - FOTO
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de incendii pentru perioada 18 - 22 iulie 2026. Avertizarea vizează mai multe raioane din centrul, estul și nord-estul Republicii Moldova. Potrivit meteorologilor, în zonele vizate se prevede un pericol excepțional de incendii de vegetație. Autoritățile recomandă populației să evite utilizarea focului deschis, arderea resturilor vegetale și orice activitate care poate provoca incendii. În cazul observării unui incendiu, cetățenii sunt îndemnați să anunțe imediat serviciile de urgență. Din cauza temperaturilor ridicate și a lipsei ploilor poate crește pericolul de izbucnire și răspândire a incendiilor de vegetație în mai multe regiuni ale țării.