Jurnal.md
Scandal la Cupa Mondială: clubul i-a interzis să joace și a sunat federația! Se poate ajunge la FIFA
Meciul Spania - Belgia, programat vineri seară în sferturi la Cupa Mondială 2026, a adus o situație controversată. Zeno Debast, jucător care încă așteaptă să debuteze la turneul final, s-ar fi aflat în mod normal pe foaia de joc, însă clubul de care aparține i-a interzis să joace! Presa din Olanda a anunțat că fundașul central de 23 de ani ar putea să nu fie inclus pe foaia de joc de Rudi Garcia, după ce Sporting Lisabona i-a contactat pe cei din Federația de Fotbal din Belgia. Șefii fotbalului belgian au trimis un raport prin care au arătat că Zeno Debast este apt de joc, însă portughezii nu au fost de acord și au transmis că nu îi dau voie să joace. Stoperul a suferit o accidentare musculară la jumătatea lunii mai, iar până recent s-a aflat în recuperare.