Jurnal.md
Vehiculele rutiere și piesele auto vor fi supuse omologării înainte de a fi puse pe piață
Vehiculele rutiere și piesele auto vor fi supuse omologării înainte de a fi puse pe piață, potrivit unui proiect de lege votat de Parlament în prima lectură. Inițiativa legislativă prevede obligativitatea omologării tuturor vehiculelor rutiere, inclusiv a autovehiculelor, remorcilor, motocicletelor, vehiculelor cu trei roți și cvadriciclurilor, precum și a pieselor și echipamentelor auto. Măsura are drept scop sporirea siguranței cetățenilor și consolidarea controlului asupra calității mijloacelor de transport și a pieselor auto. Totodată, va fi instituit un registru național al omologărilor, interoperabil cu alte registre de stat, pentru asigurarea trasabilității și a controlului. Proiectul de lege reglementează două proceduri de omologare – individuală și de tip. Omologarea individuală presupune evaluarea separată a fiecărui vehicul nou, utilizat sau modificat, pentru a confirma respectarea cerințelor tehnice minime de siguranță și conformitate. Procedura cuprinde trei etape: identificarea și verificarea documentelor, verificarea marcajelor de omologare ale vehiculului și efectuarea inspecțiilor tehnice necesare. Aceasta va putea fi realizată atât în centre tehnice desemnate, cât și în subdiviziunile competente ale Agenției Servicii Publice. Omologarea de tip presupune verificarea la nivel documentar de către autoritatea de omologare, a conformității vehiculelor noi importate sau modificate în Republica Moldova, înainte de introducerea acestora pe piață și de înmatriculare.