Jurnal.md
Putin a anulat cea mai mare paradă navală pe care o desfășura la St. Petersburg
Moscova a decis, pentru al doilea an consecutiv, să nu organizeze Marea Paradă Navală la St. Petersburg, au declarat pentru „Fontanka” surse din cadrul Ministerului rus al Apărării. Până în prezent nu a fost emis niciun decret prezidențial în acest sens. De asemenea, nu s-au primit instrucțiuni de la nivel superior privind pregătirea evenimentului, deși în această perioadă repetițiile ar trebui să fie în plină desfășurare. Nici flotele nu au în plan deplasări la St. Petersburg pentru a participa la paradă, notează Digi24. „Înțelegeți și dumneavoastră, nu e momentul potrivit acum”, a spus interlocutorul publicației. Anul trecut, autoritățile au anulat parada navală fără a explica motivele. Pregătirile pentru aceasta au continuat și au fost oprite cu câteva săptămâni înainte de data planificată a evenimentului. În 2024, Ministerul Apărării a anulat pentru prima dată o parte a paradei lângă baza navală din Kronștadt. Până atunci, începând din 2017, navele militare treceau anual prin apele râului Neva în ultima duminică a lunii iulie, când în Rusia e marcată Ziua Flotei Navale. La eveniment au participat câteva sute de nave de luptă și nave auxiliare. La căderea nopții în oraș s-a organizat un foc de artificii. Vladimir Putin a fost prezent și a ținut un discurs. La începutul lunii iunie, în cadrul unui atac masiv asupra orașului St. Petersburgului, dronele ucrainene au lovit corveta rusă „Boikii”, care se afla în baza navală din Kronștadt. Informația a fost comunicată de comand...