Jurnal.md
I-a pus contractul pe masă lui Pep Guardiola! Spaniolul s-a decis fără să stea pe gânduri
Pep Guardiola (55 de ani) a plecat de la Manchester City, după 10 ani, și a fost ofertat de Inter Miami. Clubul patronat de David Beckham spera să dea o mare lovitură și să aibă un ”gigant” pe banca tehnică, după ce, la nivelul lotului, a adus jucători ca Lionel Messi, Luis Suarez și Sergio Busquets. Pep Guardiola a refuzat, însă, propunerea de la Inter Miami, notează As.com. Pep Guardiola nu vrea să revină atât de repede pe banca tehnică și, oricum, își dorește să preia o echipă mare din fotbalul european. Sursa citată notează că managerul catalan ia în calcul să ia o pauză mai lungă înainte de a reveni pe banca tehnică, așa cum a făcut-o după ce a plecat de la Barcelona și înainte de a semna cu Bayern, când a stat un an. Inter Miami, în schimb, continuă cu argentinianul Guillermo Hoyos pe banca tehnică, instalat ca interimar la jumătatea lunii aprilie, după demisia lui Javier Mascherano, în mandatul căruia echipa a câștigat în premieră campionatul din MLS.